În 14 mai, am primit, la făbricuța din Luncani, vizita unor jurnaliști și responsabili cu comunicarea din partea unor organizații de fermieri și producători din Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Italia, Olanda, România și Slovenia, precum și a trei reprezentanți ai DG Agri (Directoratul General pentru Agricultură) al Uniunii Europene.


Scopul vizitei a fost identificarea de cazuri de bune practici din România pe care să le analizeze și să le transpună în realitatea din țara lor de proveniență.

Vizita a inclus nu doar un prânz cu produse locale, ce au pus în valoare uleiurile noastre presate la rece, ci și o șezătoare organizată de doamnele din Asociația Femeilor Voluntare din Luna.

Credit foto: @European Union 2019, photographer @Cornelia Smet